Skip to content

Mihai Baboi

Vorbim despre mașini, tehnologie și nu numai

Menu
  • Home
  • Despre mine
  • Despre blog
  • Contact
  • Privacy Policy
Menu

Review Samsung Galaxy Nexus

Posted on February 27, 2012

Magazinul evoMAG mi-a pus la dispozitie unul din cele mai cautate telefoane mobile ale momentului: Samsung Galaxy Nexus. Primul telefon (si singurul la vremea lansarii) care a venit echipat cu sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Dupa mediatizarea intensa de care a avut parte, Android 4.0 trebuia sa confirme prin feature-uri noi si user experience imbunatatit. In mare parte a facut-o; desi mai sunt lucruri care lipsesc si despre care eu cred ca ar trebui sa fie standard pe acest sistem de operare.

Dupa ce m-am jucat cu telefonul vreo saptamana, am putut sa trag cateva concluzii. Vom vorbi despre fiecare aspect in parte in rubrica dedicata. Deocamdata sa incepem informatiile de baza.

Specificatii

  • Procesor ARM Cortex A9 dual core de 1.2 GHz
  • Memorie RAM de 1 GB si stocare interna de 16GB
  • Display Super AMOLED de 4.65 inchi si rezolutie de 720×1280 pixeli
  • Camera de 5MP cu LED Flash
  • Sistem de operare Android 4.0 (upgradabil la 4.0.2)
  • Acumulator Li-Ion de 1750 mAh

Si pentru ca am apucat sa fac si niste capturi cu specificatiile (asa cum erau raportate de Quadrant), am sa le atasez aici. Poate va uitati prin ele si gasiti un detaliu pe care nu l-am mentionat si care va intereseaza.

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_11
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_12
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_13
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_14
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_15

 

Aspect

Galaxy Nexus este cu siguranta unul din cele mai aratoase telefoane pe care le-am vazut. N-as vrea sa-l numesc neaparat “frumos”. Cel mai potrivit cuvant care imi vine in minte este in limba engleza: striking.

Explicat in mai multe cuvinte, inseamna ca telefonul atrage atentia asupra sa (intr-un mod bun). Dimensiunile mari corelate cu grosimea foarte redusa dau un profil unic acestui model. Si daca tot vorbim de profil… Galaxy Nexus are cea mai “extrema” curbura a ecranului dintre toate modele lansate pana acum.

Nu va imaginati ca telefonul arata ca o banana; dar curbura ecranului este vizibila cu ochiul liber si nu te lasa gandindu-te ca ar putea fi doar o impresie.

De apreciat ar fi si capacul din spate, cu un pattern foarte aderent si o dimensiune corecta (spun asta pentru ca nu-mi plac capacele care se intind pe toata suprafata telefonului). Ce nu mi-a placut la el, a fost sistemul de prindere. Evident ca avand de-a face cu un telefon atat de subtire, si capacul trebuia sa fie la fel. Insa clemele de prindere imi dadeau impresia ca “agresez” telefonul de fiecare data cand puneam capacul.

Si daca tot vorbim de suprafata telefonului. Speram ca grosimea redusa a telefonului sa compenseze pentru latimea lui si sa poata fi folosit relativ lejer cu o singura mana. Din fericire, asa a fost. E adevarat ca cei 4.65 inci nu sunt masurati tocmai la fel ca la alte telefoane. Lipsa butoanelor fac ecranul sa fie mai lung (implicit mai usor de folosit).

Nu pot sa nu mentionez prezenta LED-ul de notificare. Insist ca e o componenta importanta pentru un telefon mobil. Mai mult, Samsung a dus acest concept cu un pas mai departe.

Daca telefonul are un singur tip de notificare – un apel nepreluat sau un email – LED-ul se aprinde alb. In schimb, daca sunt mai multe notificari – cum ar fi un email si un mesaj – LED-ul este verde. In felul acesta putem sti cat de urgent trebuie sa verificam telefonul in cazul in care vedem o notificare.

Samsung_Galaxy_Nexus_01
Samsung_Galaxy_Nexus_02
Samsung_Galaxy_Nexus_03
Samsung_Galaxy_Nexus_04
Samsung_Galaxy_Nexus_05
Samsung_Galaxy_Nexus_06
Samsung_Galaxy_Nexus_07
Samsung_Galaxy_Nexus_08
Samsung_Galaxy_Nexus_09
Samsung_Galaxy_Nexus_10
Samsung_Galaxy_Nexus_11
Samsung_Galaxy_Nexus_12
Samsung_Galaxy_Nexus_13
Samsung_Galaxy_Nexus_14
Samsung_Galaxy_Nexus_15
Samsung_Galaxy_Nexus_16
Samsung_Galaxy_Nexus_17
Samsung_Galaxy_Nexus_18
Samsung_Galaxy_Nexus_19
Samsung_Galaxy_Nexus_20
Samsung_Galaxy_Nexus_21
Samsung_Galaxy_Nexus_22

Multumesc iDante pentru fotografiile de produs.

Performanta

Speram ca Samsung Galaxy Nexus sa exceleze la acest capitol. Nu este chiar asa. Da, este un telefon puternic (sa nu uitam ca este echipat la fel ca Samsung Galaxy S II). Insa in mod ciudat nu este la fel de rapid precum Galaxy S II.

S-ar putea sa aiba legatura cu felul in care sunt folosite resursele device-ului. Daca la Galaxy S II constatam incalziri relativ frecvente (cauzate probabil de folosirea intensa a procesorului), Nexus nu are aceasta problema.

Asadar tind sa cred ca s-a ales o utilizare a resurselor calculata in asa fel incat telefonul sa ramana puternic, dar rece.

De asemenea, am rulat pe el un joc (My Railway, daca sunteti curiosi) care stiu ca pe Galaxy S Plus-ul meu merge destul de greu. Da, cu siguranta s-a descurcat mai bine, insa tot s-a poticnit in cateva locuri.

Tind sa cred ca rezolutia foarte mare este unul din factorii care incetinesc putin telefonul. Am observat ca in aplicatii precum Facebook sau Twitter, derularea rapida creeaza lag. Presupun ca telefonul nu poate sa tina pasul cu toti pixelii pe care trebuie sa-i randeze in momentul respectiv.

In Quadrant rezultatele au variat usor de la un benchmark la celalalt, dar nu semnificativ. Cel mai bun scor pe care l-am obtinut a fost de 2032 de puncte. Destul de bine, as zice.

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_06
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_09
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_10

 

In ceea ce priveste performanta lui Galaxy Nexus, concluzia este urmatoarea. Nu m-a dat pe spate cu viteza, dar nici nu m-a lasat la greu. As spune ca este un compromis reusit intre putere de procesare si un procesor “rece”.

Display

Cu siguranta una din piesele de rezistenta a lui Galaxy Nexus din mai multe puncte de vedere. Sa analizam putin display-ul acestui telefon si ce-l deosebeste fata de celelalte de pe piata.

In primul rand, dimensiunile acetui ecran sunt total atipice. Da, are diagonala de 4.65 inchi (cu 0.5 mai putin decat HTC Titan si Sensation XL), insa proportia este cu totul alta. Daca la celelalte modele raportul este un aproximativ 16:9, Galaxy Nexus are un profil mai alungit.

Pentru ca s-a renuntat la butoanele capacitive in favoarea unora software, ele trebuiau sa incapa undeva in ecran fara sa afecteze restul sistemului de operare. Astfel, rezulta un ecran care are intr-adevar diagonala de 4.65 inchi, insa latimea sa nu e atat de mare precum am putea crede la prima vedere.

A doua caracteristica a display-ului lui Galaxy Nexus este curbura ecranului. N-am sa insist, pentru ca am vorbit despre asta in secrtiunea “Aspect”, insa vreau sa accentuez faptul ca-mi place – din motive mai mult decat estetice.

Si ajungem la asul din maneca al acestui model. Cartea pe care s-a mizat cel mai mult atunci cand acest telefon a fost lansat: rezolutia. Da, este impresionanta; insa usor inutila, as spune eu. Nu prea vad de ce as vrea sa inghesui rezolutia unui laptop pe un ecran de telefon.

Mai mult, mi se pare ca rezolutia “reala” nu este cea din specificatii. Probabil ca matematic, chiar are 720×1280 de pixeli. Insa in “viata reala” nu pare sa fie chiar asa.

Am facut un mic test: am deschis blogul meu in browser-ul de pe mobil (modul landscape). Uitati-va la captura de ecran; blogul meu nu se vede asa la 1280 de pixeli. Trebuia sa aiba mai mult spatiu in stanga si in dreapta.

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_16

 

N-as vrea sa ma pronunt daca e rea sau buna rezolutia ridicata. Mi-a placut, dar nu mi s-a parut prea utila.

Daca tot am vorbit de captura de ecran (screenshot) pe Galaxy Nexus, sa va spun si cum se face. Este suficient sa apasati simultan butoanele “blocare” si “mai incet” timp de aproximativ o secunda. P.S. Merge si cu ecranul blocat. Iata cateva capturi ale ecranului inainte de deblocare:

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_40
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_41
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_42
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_43
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_44

 

User experience

A venit momentul sa vorbim despre Android 4.0 si ceea ce ofera el. Am sa vorbesc in continuare despre cateva din observatiile mele cu privire la acest sistem de operare.

Primul lucru observat si care mi-a placut, a fost pozitionarea homescreen-ului. Ce inseamna asta? Inseamna ca ecranul nr.1 este pozitionat in mijloc. O exprimare mai corecta ar fi: ecranul principal este cel de-al trei-lea. Acest lucru este foarte util, deoarece inseamna ca nu am un singur ercan la un swipe distanta, ci doua; pe cel din stanga ecranului principal si pe cel din dreapta sa.

Si daca tot suntem la homescreen; am observat o chestie interesanta. Google Search nu mai este un widget ca oricare altul. Este cumva in afara celorlalte widget-uri si nu poate fi indepartat. Nu e un lucru rau, mai ales ca poti sa-l folosesti inclusiv ca sa ajungi mai usor la o aplicatie sau la un contact.

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_23

 

Si nu numai Google Search a primit un rang superior. Am intrat in meniu si am constatat ca in partea de sus avem in permanenta icon-ul pentru Android Market. Mie-mi place ideea – care a fost preluata din cate stiu, de la Honeycomb.

M-a bucurat si recunoasterea automata a setarilor de 3G – mai ales ca are ROM standard, nu a trecut pe la Vodafone sau alti furnizori telecom.

Am facut si cateva observatii mai putin imbucuratoare.

Sa vorbim, de exemplu, despre zona de notificari. Tot testand modele de telefoane cu Android “augmentat” de catre producatori, m-am  obisnuit ca aceasta zona sa contina si setari rapide pentru WiFi, GPS, etc. Stiu ca pot sa le inlocuiesc cu un widget pe homescreen, dar in felul acesta ar fi fost mult mai comod. Si am mai observat ca nu se pot sterge notificarile una cate una. Ori faci clear la toate, ori le lasi acolo pe toate. Detalii; dar mi-ar fi placut sa fie implementate.

Si tot din categoria detalii: toate telefoanele cu Android pe care le-am testat pana acum, aveau cautare de contacte direct in dial-pad. Se pare ca Android 4.0.2 de pe Galaxy Nexus nu are asa ceva. Pacat.

In schimb, au venit cu ceva foarte util. Acum aplicatiile de pe homescreen si din bara de start pot fi organizate pe foldere. Asta inseamna mai putin spatiu utilizat si acces mai usor la aplicatiile pe care doriti sa le accesati.

Da stiu, eu sunt cel care cand Apple a lansat iOS 4 cu foldere, am zis ca Nokia are deja asa ceva de cativa ani. Nici Android nu scapa de aceeasi critica. Util, dar tarziu; trebuia sa avem asta de la 2.2 (cel tarziu).

Si daca tot v-am zis de foldere, sa va invat si cum sa le faceti. Apasati lung o aplicatie de pe homescreen; cand “o agatati”, trageti-o deasupra unei alte aplicatii, cu care vreti sa o grupati. In acel moment se creeaza folder-ul (puteti sa mai adaugati si alte shortcut-uri ulterior).

Nu pot sa vorbesc despre Android 4.0 fara sa mentionez managerul de date. Galaxy Nexus nu numai ca vine cu o aplicatie nativa care sa monitorizeze consumul de trafic. Stie sa raporteze ce aplicatii fac cel mai mult trafic si sa puna avertizari si limitari generale si individuale dincolo de anumite limite. Mie mi s-a parut unul din cele mai mari progrese pe care le aduce acest sistem de operare.

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_27
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_28
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_29
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_30
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_32
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_33
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_34
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_35

 

Si va mai zic una si gata. Eu n-am reusit sa asociez contactele din agenda cu cele de pe Facebook si Twitter. Nu zic ca nu se poate face (poate n-am stiut eu), insa eu n-am reusit.

Camera

In ciuda celor “numai” 5MP cu care vine dotata, camera foto de pe Galaxy Nexus este cel putin multumitoare (evident, depinde ce asteptari aveti).

Mie mi-au placut in special functia de Panorama si zoom-ul. Cum adica zoom-ul? Sa va explic. Evident, vorbim de zoom digital. La multe camere de telefon, acest zoom strica profund imaginea. Aici nu mai e cazul.

Nu va imaginati ca la Galaxy Nexus s-a rezolvat miraculos problema, insa e mai putin vizibila decat pana acum.

Samsung_Galaxy_Nexus_camera_01
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_02
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_03
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_04
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_05
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_06
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_07
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_08
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_09
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_10
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_11
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_12
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_13
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_14
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_15
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_16
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_17
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_18
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_19
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_20
Samsung_Galaxy_Nexus_camera_21

 

Autonomie

Ma bucur sa va spun ca Nexus sta foarte bine la acest capitol. Cel mai mult am obtinut 24h si 30 de minute cu o singura incarcare. In rest, media a fost pe la 18-20 de ore.

Pentru un acumulator de 1750 mAh, mie mi se pare ca autonomia este destul buna. Este la fel de buna ca la orice alt smartphone de top (doar ca nu trebuie sa uitam de ercranul de inalta rezolutie).

Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_17
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_19
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_21
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_24
Samsung_Galaxy_Nexus_screenshot_36

 

Concluzii

Asadar, dupa un articol relativ lung si atatea lucurui de spus… cum e Galaxy Nexus? Nu pot sa va spun cum este acest telefon; insa pot sa va spun cum l-am vazut eu, cum mi s-a parut mie.

Un telefon puternic, dar nu ametitor de rapid. Mai degraba un echilibru intre suficient de puternic si suficient de stabil. Un model de la care producatorii de telefoane ar trebui sa invete (vezi ecran curbat, grosime redusa, etc…).

Il recomand? Da. Desi cred ca Android 4.0 va fi ceva mai reusit odata ce a trecut prin mainile celor de la HTC sau Samsung, Galaxy Nexus ramane un telefon foarte bun.

Pentru cei care care vor un telefon ce urmeaza sa primeasca (probabil) mai multe update-uri decat orice telefon care se afla pe piata in acest moment, Samsung Galaxy Nexus este cu siguranta optiunea potrivita.

Pret

Telefonul il gasiti la magazinul evoMAG la pretul de 2.299 lei sau la eMAG pentru 2.319,99 lei. Mie mi se pare ca pretul este unul destul de bun pentru performantele pe care le ofera. Din experientele anterioare, pot sa va spun ca va mai scadea la un moment dat. Dar asta probabil peste vreo 6 luni.

Share this:

  • Click to share on Facebook (Opens in new window) Facebook
  • Click to share on X (Opens in new window) X

Related

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Analiză Tehnică
  • Auto
  • Comunicate
  • Concurs
  • Diverse
  • Evenimente
  • Foto
  • Hardware
  • Întreabă-mă
  • Lansări
  • Mașini
  • Noutăți auto
  • Opinie
  • Programare
  • Review
  • Scurte
  • Șed și Cuget
  • Zvonuri

allview Android aspect autonomie browser bune practici camera CodeIgniter Code Igniter Cold Fusion concluzii concurs css3 display div dual core Evolio evoMAG evoMAG.ro hardware HTC html html5 instalare lansare laptop Library libris.ro marketonline Nikon nokia performanta pret programare review samsung Samsung Galaxy S II smartphone specificatii standarde Symbian tableta teste upgrade user experience

©2025 Mihai Baboi | Design: Newspaperly WordPress Theme