Saptamana trecuta am avut ocazia sa testez un nou telefon pus la dispozitie de magazinul evoMAG. Vorbim despre un terminal care vine cu o estetica grozava, sustinuta de un hardware pe masura frumusetii sale.
Dupa cum v-ati dat seama deja, mi-a placut mult acest telefon, mai ales din punct de vedere al aspectului. Dar asta nu e tot. Doar ma stiti, intotdeauna am fost pe principiul functie peste forma. Si daca nu ati dedus inca din titlul articolului, vorbim despre Sony Ericsson Xperia Arc.
Specificatii
- Procesor de 1GHz
- Memorie RAM 320MB
- Display capacitiv Super Clear LCD de 4.2″ si rezolutie 480×854 pixeli
- Camera foto de 8MP cu LED Flash si auto-focus
- Sistem de operare Android 2.3 (Gingerbread)
- Acumulator Li-Po de 1500mAh
Aspect
Asa cum am spus inca de la inceputul acestui articol, Xperia Arc este un telefon unde aspectul joaca un rol foarte important. Dupa cum ii spune si numele, are un spate arcuit care da o nota de eleganta si o forma care atrage atentia.
Si nu se opreste aici. Sony Ericsson Xperia Arc, vine cu o margine argintie care intregeste design-ul armonios al acestui telefon.
Din pacate acest aspect frumos vine si cu un pret. Capacul lucios si arcuit spre interior, face ca priza cu telefonul sa nu fie dintre cele mai bune. N-as merge atat de departe incat sa-l numesc incomod, dar se putea si mai bine la acest capitol.
In schimb imi place ca, la fel ca la Xperia Neo, Sony Ericsson a pastrat LED-ul de stare care functineaza ca breathing light si ca avertizor pentru evenimente care necesita atentie.
Si inca ceva. In mod ciudat, toate butoanele sunt pe dos la acest telefon. Butonul de back este in partea stanga jos a telefonului, iar cel de Optiuni este in partea dreapta. Exact invers fata de cum ne-au obisnuit celelalte telefoane.
Si butonul de blocare a telefonului se afla in stanga sus, in loc de partea dreapta. Nustiu daca as numi asta un lucru rau (mai ales daca e primul smartphone pe care il aveti), dar cu siguranta cere un pic de adaptare.
Performanta
Dupa cum ati putut observa din specificatii, telefonul nu vine cu un hardware facut sa dea pe spate audienta. Dar asta nu inseamna ca se misca greu. Android-ul puternic customizat de Sony Ericsson se potriveste bine cu puterea de procesare pe care o pune la dispozitie telefonul.
Nu-mi aduc aminte sa fi avut momente cand telefonul parea sa ramana fara resurse. Evident, daca incercam sa-l incetinesc as fi putut. Dar nu acesta este scopul meu. In utilizarea de zi cu zi a facut tot ce-am avut nevoie, fara sa simt ca astept dupa el.
Am facut si un test cu Quadrand. Din pacate nu mi-am notat nicarieri rezultatul, dar era undeva in jur de 1500-1700 (cu siguranta sub 2000).
Display
Acest telefon are o dimensiune destul de atipica a ecranului. Are 4.2 inchi, ceea ce-l face usor mai ingust decat majoritatea competitorilor sai. Ceea ce este si mai interesant, este faptul ca un ecran mai mic are o rezolutie mai mare decat standardul. Diferenta nu este mare – 480x854 pixeli in loc de 480×800 – dar se vede cu ochiul liber.
Rezolutia superioara face ca folosirea telefonului sa fie o placere, iar iconurile adaptate pentru aceasta rezolutie arata foarte bine. In rest, ceea ce ne-am astepta. Are multi-touch si raspunde usor la comenzi. Nu am simitit nevoia sa reiau vreun gest pentru ca nu s-a executat comanda.
User experience
La acest capitol ar fi cateva lucruri de raportat.
In priml rand, sistemul de operare care a suferit numeroase modificari de ordin cosmetic. Daca la restul telefoanelor, “tema” arata cam la fel, aici avem de-a face cu o interfata aproape monocroma care arata surprinzator de bine.
Odata cu aceasta tema noua, vine si un client de email cosmetizat. Arata foarte bine si este destul de practic. Recunosc, mi-ar placea sa-l vad pe mai multe device-uri Android. Nu, nici el n-are interval orar pentru interogarea serverului de email.
In schimb am observat un lucru destul de ciudat pentru Android 2.3. In modul de initiere apel nu cauta in agenda pe masura ce scrii numarul (asa cum fac toate celelalte telefoane pe care le-am testat pana acum). Nu cred ca este un lucru grav, poate unii nici nu folosesc aceasta facilitate, dar eu ma obisnuisem cu ea si imi placea.
In rest, experienta oferita de Android este foarte aproape de standard. Lucrurile sunt acolo unde te astepti si setarile sunt cele pe care le gasim si pe celelalte telefoane. Nu-mi aduc aminte sa fi gasit ceva care sa-mi atraga atentia ca fiind diferit fata de alte device-uri pe care le-am testat.
Camera
Camera de 8MP cu care vine echipat Sony Ericsson Xperia Arc, fac din el un telefon multimedia foarte bun. Este adevarat ca prima data cand am deschis camera nu avea zoom, dar ulterior a venit un update de soft care a rezolvat aceasta problema.
La fel ca toate camerele foto de pe telefoane, zoom-ul puternic ia din calitatea pozelor, dar nu atat de mult incat sa va feriti de asta. Eu am facut poze cu el in conditii de lumina destul de slaba si mi se pare ca s-a descurcat destul de bine.
Autonomie
Sony Ericsson Xperia Arc se comporta asa cum ne-am astepta in cazul unui astfel de telefon. Eu am resusit sa scot in jur de 20 – 22 de ore incarcandu-l asa cum imi indica LED-ul de stare: intre 20% si 90%. Probabil daca l-as fi lasat sa se descarce de tot si daca l-as fi incarcat pana la 100% ar fi mers pana la 24h. Nu stiu si nu ma intereseaza. Sunt rare cazurile in care cele 2 ore de baterie ar face diferenta.
Concluzii
In concluzie, tin sa spun ca telefonul mi-a lasat o impresie generala foarte placuta. Daca vreti un telefon cu care sa atrageti atentia, Xperia Arc este cu siguranta o optiune. Nu sariti cu: “telefon de fitze”. Sa-l vad eu pe ala care umbla cu un telefon bun care e urat cu spume.
Dupa parerea mea este unul din cele mai frumoase telefoane pe care le-am testat si hardware-ul sustine cu succes imaginea, pentru ca ansamblul sa se prezinte foarte bine pe piata. Mai mult, acum il gasiti si la un pret destul de bun (30% reducere la evoMAG), avand in vedere ca deja s-a lansat Xperia Arc S care vine cu procesorul de 1.4GHz (single-core din pacate).
Pretul variaza in functie de magazin. Iata cateva exemple:
- evoMAG: Sony Ericsson Xperia Arc LT15I, 1GHz, Android 2.3, 320MB – 1.620,43 Lei
- eMAG: Telefon mobil Sony Ericsson XPERIA Arc – 1.759,99 Lei
- PC Fun: Telefon mobil Sony Ericsson Xperia Arc – 1.729,88 Lei
- Marketonline: Telefon mobil Sony Ericsson Smartphone XPERIA ARC LT15I – 1.612,06 Lei
- Quickmobile: SONY ERICSSON XPERIA ARC LT15I – 1.686,90 Lei