Pentru ca pana de curand am fost fericitul proprietar al unui SSD, m-am gandit ca ar fi bine sa va impartasesc din experienta pe care am acumulat-o folosind acest device.
Dar sa le luam pe rand.
Ce este un SSD? Acronimul vine de la Solid State Drive si ce inseamna de fapt, este ca avem de-a face cu un Hard Disk fara platane. Este practic un fel de memory stick supradimensionat. Evident, descrierea este simplista. Este mult mai mult de-atat.
Ele se impart in doua mari categorii, in functie de procesul lor de fabricatie. SLC (Single Level Cell) si MLC (Multi Level Cell).
MLC-urile folosesc aceeasi celula pentru alocarea mai multor unitati de memorie. In felul acesta se obtine un produs mai ieftin, dar mai putin fiabile.
SLC-urile aloca o unitate de memorie per celula, ceea ce este mult mai bine din punct de vedere al calitatii, dar duce la costuri ridicate. Cat de ridicate? Pai un MLC de 32 GB costa cam 350 de lei, iar un SLC de aceeasi capacitate ajunge in jur de 1200 de lei.
De ce un SSD? Pentru ca lipsa platanelor, si implicit a legilor de frecare duce la timpi de acces mult mai mici decat cei obtinuti la Hard Diskurile normale. Evident, vitezele sunt limitate mult de port-ul SATA, dar deja se lucreaza la asta.
Sa trecem, asadar, la experienta mea cu SSD-ul. Va spun mai intai cu ce am avut de-a face. Este vorba despre un HDD de 32GB facut de A-Data. N-am link, pentru ca l-am cumparat acum vreo 2 ani si nu se mai gaseste. Stiu, nu e vreun mostru de stocare, dar atat mi-am permis la vremea aia si mi l-am dorit ca drive de sistem.
Si a meritat? Pai da. Diferenta de viteza se vedem fara ajutorul vreunui instrument de benchmark. Partitia de sistem se misca fara ezitare si mai ales fara zgomot.
Citisem inainte sa-mi cumpar HDD-ul ca ar avea probleme cu fragmentarea datelor. Eu nu am sesizat-o. Mai mult, in cei 2 ani in care l-am folosit, am dat de cateva ori o defragmentare din Windows si datele s-au “reparat” foarte rapid. Mai rapid decat la un HDD cu platane.
Din pacate insa, in urma cu o luna SSD-ul meu a refuzat sa mai functioneze. Pur si simplu BIOS-ul nu l-am mai vazut de niciun fel. A fost o experienta trista, pentru ca a trebuit sa aloc o noua partitie de sistem. Dar nu numai atat. Odata cu renuntarea la el, mi-am dat seama de un lucru.
In cei doi ani in care l-am folosit ma obisnuisem cu el si nu mi se mai parea atat de rapid. Parea ca se misca “normal”. Dar cand m-am intors la platane am vazut diferenta. Windows-ul booteaza greu, HDD-ul face zgomot la fiecare operatiune, ce sa mai, cu totul altceva.
In concluzie. Mi-a placut SSD-ul in toata perioada in care l-am folosit? Cu siguranta DA. Mi-as mai lua unul acum? Pai nu prea. Avand experienta pe care o am as mai astepta. De ce? Pentru ca preturile lor au inceput abia de anul asta sa se indrepte timid catre valori decente reale si pentru ca abia acum au inceput sa iasa modele mai stabile care au sanse sa mearga mai mult de 2 ani.
