Samsung pare sa ia foarte in serios segmentul de aparate foto mirrorless si bine face. Iata ca azi, 7 ianuarie 2013, producatorul coreean lanseaza in Las Vegas o noua camera din gama NX.
Judecand dupa nume, Samsung NX300 este o evolutie a modelului NX200 despre care puteti citi aici. Sa vedem asadar, cu ce avem de-a face.
Specificatii:
- Senzor CMOS de 20.3 MP
- Sensibilitate ISO 100 – 25600
- Ecran tactil de 3.3 inchi
- Filmare video Full HD
- Conectivitate WiFi
Camera vine echipata cu un nou procesor de imagine dezvoltat de Samsung, care promite o reducere semnificativa a zgomotului de imagine si o redare foarte fidela a culorilor.
La fel ca si predecesorul sau, NX300 vine cu ceea ce Samsung numeste Smart Mode. Acest mod permite utilizatorului sa aleaga foarte usor un preset pentru un anumit tip de fotografie sau sa lase camera sa ia cea mai buna decizie in locul sau.
Conectivitatea WiFi permite utilizatorului sa transfere fotografiile catre un telefon, tableta sau orice alt dispozitiv din aceeasi retea. De asemenea fotografiile pot fi incarcate direct pe retelele sociale, ceea ce deschide noi posibilitati pentru cei care posteaza on-the-go.
Obiectivul Samsung de 45 mm 2D/3D
Si pentru ca o noua camera nu era suficient, Samsung a decis sa lanseze si un nou obiectiv cu montura NX. Nu numai ca are focala fixa si este foarte luminos (Aperture 1.8), dar vine si cu un mod care permite realizarea de fotografii si clipuri video 3D.
Din pacate obiectivul nu vine cu stabilizare, dar avand in vedere distanta focala mica si luminozitatea ridicata, vor fi destul de rare situatiile in care i se va simti lipsa.
Am si o idee despre cum functioneaza modul 3D al obiectivului, dar nu am facut research asa ca nu ma arunc la presupuneri in acest articol. Poate vom vorbi mai pe larg despre asta cand ajunge in Romania (poate si la teste).