Zilele trecute am avut ocazia sa testez una din cele mai apreciate tablete a momentului. Este vorba despre ceea ce inca este nava amiral in materie de tablete a celor de la Samsung: Galaxy Tab 10.1.
Tin sa va spun ca acesta a fost primul meu contact cu o tableta (de orice fel), asa ca mare parte din experienta pe care o ofera a fost noua pentru mine; multumesc celor de la Samsung Mobile Romania pentru aceasta oportunitate.
Este adevarat ca pana acum nu eram prea incantat de ideea de tableta. Mi se parea ca e prea mare pentru un telefon si prea “slab” pentru un calculator/netbook.
Mda, m-am inselat… Tableta este un gadget foarte util. Mi-a placut sa o folosesc si mi-a placut sa am acces la toate facilitatile Android-ului pe un ecran mare care ofera spatiu de desfasurare.
Am descoperit ca folosirea unei tablete poate inlesni unele task-uri de zi cu zi, cum ar fi cititul si gestionatul email-urilor, verificarea unor informatii pe internet sau consultarea de harti. Da, toate acestea se pot face si pe un smartphone, dar ecranul de dimensiuni generoase face o diferenta mai mare decat ati putea crede.
Gata cu vorba, sa trecem la treaba:
Specificatii
- Procesor dual-core de 1GHz si accelerare grafica Tegra 2
- Memorie RAM de 1GB si stocare interna de 16GB/32GB
- Display capacitiv de 10.1 inchi cu rezolutie de 1280×800
- Camera de 3MP cu focalizare automata si blit incorporat
- Sistem de operare Android 3.1 Honeycomb
- Acumulator de 7000 mAh
Aspect
N-am sa vorbesc despre cat de frumoasa este aceasta tableta. In final, acest lucru tine de gustul fiecaruia. Am sa spun doar ca mie-mi place. Din punct de vedere al designului mi se pare ca asa ar trebui sa arate o tableta.
In schimb am sa vorbesc despre calitatea asamblarii. Tableta lasa impresia de solid. Nu are margini care scartie sau muchii care sa para ca nu au ce cauta acolo. Rama este destul de subtire, mai ales avand in vedere lipsa oricarui buton de pe ea.
Si daca tot am ajuns la acest capitol, sa vedem ce butoane are tableta (doar nu credeati ca lipsesc cu desavarsire). Galaxy Tab 10.1 are butoane numai pe muchia din partea de sus: unul pentru inchis/deschis respectiv blocat/deblocat tableta si unul de tip rocker pentru volum.
Restul butoanelor, (back, options, home, etc) sunt software, la fel cum sunt si la Android 4.0.
In ceea ce priveste greutatea, mi-e greu sa o compar cu ceva. E ceva mai usoara decat un iPad 1. In rest, pot sa va ofer doar cifre. Cantareste 565 g si are 256.7 x 175.3 x 8.6 mm.
Performanta
Tableta este una destul de rapida. Avand in vedere ca este prima pe care o testez, nu am niciun termen de comparatie. Pot sa va spun in schimb ca nu am vazut lag (poate cunoscatorii fini o sa ma contrazica) si ca am reusit sa ma joc pe ea o serie de jocuri destul de solicitante, o perioada destul de indelungata. Nu am observat nici ezitari si nici supraincalziri ale device-ului.
Modelul pe care l-am testat eu avea si advanced task killer instalat, asa ca am putut sa monitorizez numarul de aplicatii instalate si cat consuma fiecare. Nu am vazut nimic ce ar fi putut sa ma ingrijoreze in consumul de resurse al tabletei.
Una peste alta, cifrele sunt mai putin relevante. Tableta porneste repede (stiu asta pentru ca am si inchis-o de cateva ori) si nu te lasa sa astepti pentru aproape nimic.
Display
Aici atingem un punct foarte interesant din experienta pe care o ofera o tableta. Eram obisnuit cu smartphone-uri cu ecran destul de generos si mi se parea ca este suficent (ba chiar exagerat pe alocuri). Iata ca am descoperit altceva.
Am descoperit un device pe care client-ul de email este aproape mai bun decat cel de pe PC; un device pe care jocurile devin o reala placere, combinand putere de procesare cu un gamemplay mult superior celui oferit de tastatura.
Si da, am descoperit un display care permite navigarea pe internet intr-o maniera care seamana 90% cu cea oferita de un PC.
Si un punct important pe care vreau sa-l subliniez in legatura cu display-ul acestui device. Unghiul de vizibilitate este mult peste ceea ce ce ofera majoritatea laptop-urilor din ziua de azi. Nu stiu ce spun specificatiile, dar eu l-am observat ca fiind undeva pe la 160 de grade.
User experience
Asadar, cum e sa fii posesor de tableta, mai ales avand in vedere scepticismul cu care eu priveam aceste deviceuri? Spus cat mai simplu, m-a convins.
De ce eram eu sceptic si de ce m-am inselat? Se pare ca problema a fost una de perceptie. Avand in vedere sistemul de operare (de telefon), eu vedeam tableta ca pe un fel de telefon supradimensionat si fara functie de telefon pe deasupra (nu ca ar fi ajutat cu ceva, avand in vedere dimensiunile).
Am aflat in cele cateva zile de utilizare ca tableta este un device diferit pentru nevoi diferite. Nu este facut sa fie tot timpul la indemana, desi este facut sa poata fi luat peste tot.
Suna derutant? Sa va explic: un device facut sa fie tot timpul la indemana este telefonul. Daca vrei sa vezi cat este ceasul sau daca ai mai primit vreun email, nu trebuie decat sa bagi mana in buzunar/poseta si sa il scoti. Simplu si rapid.
Tableta nu poate face asta (cel putin nu Galaxy Tab 10.1). In schimb este suficient de subtire si de usoara ca sa poata fi luata cam peste tot si folosita in momentul in care telefonul pur si simplu nu mai este suficient.
Eu, de exempu, evit sa raspund la email-uri de pe telefon. Indiferent cat de ergonomica este tastatura, mi se pare un pic peste mana. Cu tableta nu o sa aveti niciodata aceasta problema. Tastatura virtuala este aproape la fel de comoda ca cea a unui netbook. Asta ca sa nu mai punem la socoteala ca puteti sa folositi o tastatura fizica dock-abila (asa cum eu am avut norocul sa am).
Ca sa pun lucrurile putin in perspectiva. Sa zicem ca plecati intr-un mini-concediu de 3-4 zile si va ganditi sa luati laptop-ul la voi (sa nu va aud ca nu va luati nimic in vacanata… nu va crede nimeni). Daca nu aveti un netbook, laptop-ul este destul de mare si de greu. Plus ca e mai mult decat aveti nevoie.
Tableta este dispozitivul care o sa va lase sa verificati email-ul (si contul de Facebook :)). Va va permite sa ascultati muzica si sa cititi (sau chiar sa urmariti in format video) stirile zilei. Toate astea intr-o maniera mult mai ergonomica decat ceea ce v-ar putea permite vreodata un telefon.
Camera
Va spun sincer ca nu am facut nicio poza cu ea. Nu as folosi o tableta de dimensiunea lui Galaxy Tab 10.1 pentru asa ceva decat daca ar fi neaparat nevoie. Tocmai de aceea acest test mi s-a parut irelevant. Puteti vedea din specificatii ca are 3MP si auto-focus. Deci putem trage concluzia ca face poze bune, mai degraba pentru vizualizat pe tableta sau urcat pe retelele sociale.
Autonomie
Din nou ne intoarcem la problema lipsei de termen de comparatie. O sa va spun asa. Acumulatorul de 7000 mAh duce autonomia tabletei pana la 8 ore in conditii de folosire peste medie.
In conditii de stres maxim, am reusit sa ma joc in jur de 4 ore si jumatate cu pauza de cateva minute (puse cap la cap). Mie mi se pare ca nu poti sa ceri mai mult de la un device cu un ecran atat de mare.
Concluzii
Asadar, prima experienta cu o tableta. Care ar fi concluziile pe care pot sa le trag? In primul rand ca tableta este, in ciuda la ceea ce am crezut eu, un device destul de util de avut la casa omului; evident, ma refer la oamenii conectati, la cei care stau mult pe internet si folosesc gadget-urile pentru entertainment.
Pentru mine, sa ai o tableta a insemnat mai putin timp petrecut pe calculator (oricum in majoritatea timpului faceam browsing), o experienta a jocurilor mai reusita decat cea de pe PC si nu in ultimul rand, capacitatea de a verifica email-ul dimineata fara sa mai deschid calculatorul.
Tableta poate fi cumparata la preturi ce variaza intre 2200 si 2500 de lei. Iata cateva exemple:
- eMAG – Samsung Galaxy TAB P4 P7500 cu procesor Tegra 2 Dual Core 1GHz… – 2.399,99 Lei
- MarketOnline – Samsung Galaxy TAB P7500 3G, Black – 2.506,51 Lei
- evoMAG – Tableta Galaxy TAB 10.1 P7500, Dual-Core 1GHz, Android 3.0… – 2.499,00 Lei
- PCZone – Samsung Galaxy Tab P7500 10.1inch 16GB – 2.444,25 lei
- QuickMobile – SAMSUNG P7510 GALAXY TAB 10.1 32GB – 2399.90 Lei
- PCFun – Tableta Samsung P7500 Galaxy Tab 10.1 16GB 3G – 2.299,00 Lei