Am testat zilele trecute un telefon care a starnit foarte mult interes, dar si pareri pro si contra cand a fost lansat. HTC Cha Cha a starnit interesul a doua categorii principale de oameni:
Prima categorie este formata din cei care folosesc intens reteaua sociala Facebook, datorita accesului facil pe care il ofera butonl dedicat.
A doua categorie de oameni care au fost incantati de acest telefon sunt cei care nu se impaca foarte bine cu telefoanele full-touch. Vor o tastatura fizica asezata ergonomic, pe care sa o poata folosi comod. Unii chiar au numic Cha Cha “Blackberry cu Android”.
Eu nu sunt un mare fan al telefoanelor touch and type, dar sunt constient ca acestea pot aduce anumite avantaje prin natura lor.
Specificatii:
- Procesorde 800MHz
- Memorie RAM de 512MB
- Display capacitiv de 2.6″ si rezolutie 480 x 320px
- Camera de 5MP cu LED Flash
- Sistem de operare Android 2.3 (Gingerbread)
- Acumulator Li-Ion de 1250mAh
Aspect:
Telefonul este cu siguranta unul foarte simpatic (mai ales pentru fanii genului). Constructia e robusta, fara imbinari care scartaie, sau muchii imperfecte. In plus, are o curbura interesanta, care il face foarte comod de folosit in timpul convorbirii.
Tot la capitolul vizual, tin sa mentionez LED-ul de avertizare de pe partea frontala a telefonului, o practica foarte buna a celor de la HTC.
Si nu in ultimul rand, butonul dedicat de Facebook troneaza in partea inferioara a telefonului, iesind in evidenta prin culoarea sa albastra pe albul telefonului.
Performanta:
In ciuda specificatiilor neimpresionante, HTC Cha Cha se comporta onorabil in task-urile de zi cu zi. Raspunde rapid la comenzi si nu are lag decat in foarte putine momente (cum ar fi atunci cand sinconizeaza date/contacte, la inceput).
Din pacate nu am putut sa-i fac un benckmark, pentru ca aplicatia Quadrant a refuzat sa functioneze pe el. Am mai incercat cateva din Market, dar niciuna nu m-a multumit.
Singura obiectie pe care o am la acest capitol este memoria interna a telefonului. In specificatii scrie 512MB, dar mie managerul telefonului imi arata 150MB. Asta n-ar fi o problema daca lui i-ar fi suficient. Din pacate nu este asa.
Am instalat cateva aplicatii pe telefon si deja nu mai aveam spatiu. Am incercat sa postez o poza pe Facebook si nu mai aveam spatiu. Am incercat sa deschid browser-ul si nu mai aveam spatiu. Ati inteles ideea. Da, am mutat tot ce se putea pe cardul SD si n-a fost suficient. Cu putina atentie, telefonul se poate folosi si asa, dar era bine daca ii puneau macar vreo 256MB utili.
De asemenea, am primit de cateva ori niste erori ciudate, despre care am fost invitat sa informez HTC. Nu stiu daca e asa, dar eu pun erorile acestea tot pe seama spatiului redus.
Display:
Fiind un telefon cu tastatura fizica, Cha Cha are un ecran mai mic decat cele cu care ne-a obisnuit HTC in ultima vreme. Prea mic as spune.
In utilizarea de zi cu zi este decent. Iconurile sunt usor de apasat si navigarea este placuta. Problema apare exact acolo unde telefonul trebuia sa exceleze: pe retelele sociale.
Folosirea lui Cha Cha pentru Facebook este cel putin greoaie. Ecranul este prea mic pe verticala, ceea ce inseamna ca poti sa vezi maxim un status si jumtate odata. Vrei sa vezi o fotografie pe Facebook? Succes… Nu numai ca ecranul este mic, dar mai este si obturat in partea de sus de bara de la aplicatia de Facebook.
User experience:
Deci, ce ofera HTC Cha Cha diferit fata de alte telefoane cu Android? In primul rand, sa nu uitam ca este un telefon optimizat pentru folosirea retelei Facebook. In consecinta, este primul telefon cu Android care te invita sa-ti configurezi mai intai contul de Facebook si apoi pe cel de GMail.
Mai mult, imediat dupa introducerea userului si parolei de Facebook, esti dus intr-o aplicatie dedicata a lui Cha Cha, pe care trebuie sa o autorizezi.
Si daca tot am zis de Facebook si de accesul facil prin butonul dedicat, sa vedem ce stie sa faca… In primul rand, daca deblochezi telefonul si apesi butonul Facebook (fara nimic altceva), esti dus direct catre ecranul in care poti sa postezi un status nou.
In schimb, daca faci/vizualizezi o poza sau un clip video si apoi apesi butonul de Facebook esti dus in interfata de upload pentru fisierul media. Am incercat si alte combinatii, cum ar fi sa apas butonul in timp ce navigam pe o pagina web, sa vad daca ma duce sa fac share, dar n-a mers…
Tot din categoria user experiences, cateva detalii care mi-au placut la Cha Cha:
Interfata Sense 3. Din cate stiu e singurul telefon (in afara de HTC Sensation) care beneficiaza de ea… Daca la alte telefoane (cum ar fi Galaxy S II), m-am plans ca deblocarea ecranului e greoaie si contra-intuitiva, cu Sense 3, situatia e alta.
Nu numai ca imediat ce vezi semi-cercul pe ecran stii ce trebuie sa faci cu el, dar mai aduce un mic detaliu care mie mi-a placut mult de tot. Pe ecranul inca blocat, apare in partea de jos semi-cercul de care tocmai v-am spus, dar el este inconjurat de cateva aplicatii de baza (cum ar fi camera foto si clientul de email).
Daca tragi de semicerc inspre centrul ecranului, acesta se deblocheaza si gata. In schimb, daca tragi una din aplicatii in cercul respectiv, se deblocheaza ecranul si de deschide automat aplicatia respectiva. Un mare plus la capitolul ergonomie.
De asemenea, imi place felul in care telefonul foloseste senzorul de lumina pentru a-si da seama daca este cazul sa aprinda backlight-ul tastaturii fizice, sau nu.
Sectiunea Frequent din meniu este foarte utila, mai ales daca ai foarte multe aplicatii instalate. N-are sens sa navighezi prin 4 pagini de meniu, daca vrei sa ajungi la o aplicatie pe care o deschizi tot timpul.
Ce nu mi-a placut foarte tare la acest capitol este felul in care telefonul se simte la operarea cu o singura mana. Dimensiunile sale reduse, ar fi trebuit sa-l faca foarte usor de manevrat. Cu toate acestea, mi s-a parut ca tastatura este dificil de operat cu o singura mana (cu doua maini e cea mai rapida pe care am vazut-o). Nici display-ul nu e foarte comod de folosit cu o mana. Fiind amplasat in partea superioara a telefonului, cateodata este greu de accesat cu degetul mare.
Camera:
Camera foto a lui HTC Cha Cha, nu exceleaza printr-un numar foarte mare de pixeli, sau filmare HD. In schimb e rapida si usor de folosit. Forma telefonului il face mai comod si implicit mai stabil la folosirea camerei, iar autofocus-ul isi face treaba chiar si in situatii de lumina scazuta.
Cei 5MP cu care vine dotata camera nu par multi, dar sa nu uitam ca pozele facute cu acest telefon sunt facute sa fie urcate pe internet. Din acest motiv, am preferat sa testez camera cu poze de genul celor pe care le-as urca pe Facebook.
Autonomie:
HTC Cha Cha ar trebui sa exceleze acest capitol. Display-ul mic ar trebui sa-l faca economicos. Cu toate acestea, in ziua in care l-am primit am reusit sa-l descarc in 4.5 ore. E adevarat ca in zilele urmatoare m-a tinut in jur de 20 de ore, dar as fi vrut ceva mai mult.
Concluzii:
Dupa atatea argumente pro si contra, cum ramane cu HTC Cha Cha? Este un telefon bun? Merita cumparat? Depinde. Daca sunteti fanul acestui gen de telefon, da. Merita cumparat. Daca sunteti fani full touch, este putin probabil sa va adaptati la el.
Pe langa asta, trebuie sa tinem cont si de pretul la care sa vinde acest telefon… Magazinul evoMAG il ofera la 1.276,90 Lei, ceea ce-l face printre cele mai accesibile telefoane cu Android.